Școală, școală nu muri!

10 euro +
34
Vederi cu colaje din Telciu (deși mai bine vii la Școala să vezi cu ochiii tăi!)

Data livrarii: September 2018
30 euro +
8
Pită de casă făcută în zona Telciu (se ridică personal, nu se poate livra că se strică)

Data livrarii: August 2018
50 euro +
5
Jumătate de litru de pălincă de casă din zona Telciu (și dacă n-o bei, o dai cadou!)

Data livrarii: September 2018
100 euro +
9
Participare gratuită la Școala de vară + vederi cu colaje din Telciu

Data livrarii: August 2018
100 euro +
2 / 10
Pentru primii 10 donatori: abonament la festivalul rock Way Too Far, Bistrița, 10-12 august. Recompensă ofertă de organizatorii festivalul ca susținere pentru Școala de Vară de la Telciu.

Data livrarii: July 2018
250 euro +
3
O bărbânță cu brânză de casă din zona Telciu! + Participare gratuită la Școala de vară + Turul ghidat al „Telciului Copiilor”* cu o parte din realizatorii săi. „Telciului Copiilor” este un proiect de cartografiere a comunei de către copiii, desfășurat în timpul ediției trecute.

Data livrarii: September 2018
Descriere [ o lectura de ~ ]
Comentarii [ 0 ]
Updates [ 1 ]
Sustinatori [ 61 ]

Școala de Vară de la Telciu se află la a 3-a ediție. Școala vrea să aducă din nou în comună nu doar activități cu conținut teoretic, ci și ateliere de artă educațională pentru copiii din sat, precum și spectacole de teatru independent și filme cu intrare gratuită.

Anul acesta AVEM NEVOIE DE AJUTORUL VOSTRU

Pe lângă susținerea partenerilor locali, mai avem nevoie de 30.000 de RON pentru a putea asigura desfășurarea în bune condiții a programului propus!

Pentru ce avem nevoie de bani: pentru a plăti parte din deplasarea invitaților (unii dintre ei au acceptat să ne susțină plătindu-și singuri transportul), pentru a plăti cazarea și mesele invitaților precum și onorariile artiștilor. Se poate dona atât în Euro cât și în lei, iar donatorii nu plătesc nici un fel de taxe sau comisioane.

Chiar dacă depășim suma cerută, donați în continuare! Echipa de proiect și-a asumat posibilitatea de a munci voluntar în acest an, însă dacă strângem mai mulți bani, ne vom remunera și pe noi.

Munca precară, tema Școlii 2018

Tema de anul acesta a Școlii este munca precară - o problemă care ajunge să ne afecteze pe toți, indiferent dacă provenim din mediul rural sau urban. Intitulată „Distopii ale Muncii și Oameni Inutili: Sclavii, Iobăgii, Precaritate”, Școala are ca invitați profesori și cercetători internaționali, precum Daniela Gabor (Univ. De Vest a Angliei) și Manuela Boatcă (Universitatea Albert-Ludwigs) , artiși naționali și internaționali din domeniul artelor teatrale, performative și vizuale – ca Tanja Ostoijc (Berlin), Mihaela Michailov (București) sau Maria Brudașcă (Cluj-Napoca), și teoreticiene și activiste în domeniul muncii și nu numai, precum Margareta Matache, Victoria Stoiciu și Iulia Popovici.

Pentru copii se pregătesc ateliere de desen narativ (cu Maria Brudașcă) și pictură murală (cu Lucia Mărneanu), un atelier de introducere în film documentar (cu Vlad Petri) și un laborator de teatru educațional care timp de o lună va aborda tema istoriei locale a școlii (cu Katia Pascariu și Mihaela Michailov).

Piesele de teatru care vor fi reprezentate anul acesta la Telciu, cu acces gratuit pentru public sunt: Amintiri din Epoca de Școală (r. Radu Apostol), Țuhaus (r. Claudiu Lorand Maxim), Miracolul de la Cluj (r. David Schwartz).

Vor avea loc de asemenea proiecții cu filme pentru copii, dar și proiecții de filme documentare și noaptea albă a scurt metraje românești. Pentru mai multe informații despre programul complet, vizitează site-ul Școlii http://telciusummerschool.ro/, sau caută-ne pe Facebook!

Te-am convins? Sperăm că da! Dacă nu, poate te convingem cu filmulețul de mai jos!

Atelier de pictură narativă cu Maria Brudașcă, ediția 2017
Atelier de pictură narativă cu Maria Brudașcă, ediția 2017
 
Atelier de pictură murală pentru copii coordonat de Lucia Mărneanu, perete pictat la Școala Generală din Telciu, ediția 2017
Atelier de pictură murală pentru copii coordonat de Lucia Mărneanu, perete pictat la Școala Generală din Telciu, ediția 2017
 

 

Stadiul actual al proiectului

Suntem în faza finală de pregătire a Școlii, am contactat și stabilit detaliile cu invitații. De asemenea, am negociat cu partenerii noștri locali sumele maxime cu care ne pot susține. Am primit deja aplicații de la persoane dornice să participe la Școală și sperăm să primim și în continuare.

Ce mai avem de facut

În scurt timp va fi gata programul final al Școlii. Pe lângă asta, ne mai ocupăm și de partea logistică, adică transport, cazare și mese pentru invitați și echipă. 

Proiecție de film, ediția 2017
Proiecție de film, ediția 2017
 

 

Echipa proiectului

Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale - suntem un centru internațional de cercetare independent, cu sediul în comuna Telciu din județul Bistrița-Năsăud. Unii dintre noi sunt cercetători în istorie, economie, antropologie, sociologie sau politică internațională, iar ceilalți sunt artiști și activiști. Ne aduce în comun gândirea  critică și credem că este esențial ca cercetarea să fie în permanent contact cu problemele sociale curente.

 

Ce se poate intampla ca proiectul sa nu existe

Nimic - suntem hotărâți să ne respectăm angajamentul față de localnici, participanți și invitați chiar în condiții de subfinanțare. În cazul în care nu strângem suficienți bani - deși avem încredere că asta nu o se întample! - vom strânge cureaua, iar echipa se va alimenta doar cu parizer pe durata Școlii (glumim și noi, dar în mare parte lucrăm voluntar și tăiem de peste tot de unde se poate).