Satele părăsite din Transilvania

Update #2 - o vizită în satul Engenthal/Mighindoala

Am plecat sâmbătă (2 noiembrie) cu trenul spre Șeica Mare. De acolo am luat două căruțe și o mașină până în satul Buia, cel mai apropiat sat de Mighindoala. Au urmat apoi patru kilometri de mers pe jos pe un drum nisipos și abrupt până am întâlnit câțiva stâlpi de curent electric care ne-au ghidat spre locul cu pricina. Prin împrejurimi se auzeau sunete de clopote și voci nervoase de ciobani. Satul era gol, lipsit cu desăvârșire de oameni. Nu am dat de Sorin Tara, iar atelierul și biserica evanghelică erau închise. S-a lăsat seara și nu aveam unde să dormim peste noapte. Am făcut câteva fotografii, iar apoi am plecat pe același drum pe care am venit. Casele rămase în picioare le puteam număra pe degetele de la o mână, iar biserica evanghelică stătea ca o regină pe o colină aflată puțin mai departe de mica adunătură de ruine. Atmosfera era destul de apăsătoare, aerul părea încărcat cu o energie negativă și nu mai vorbesc că în interiorul bisericii ortodoxe se simțea vag un miros de tămâie. De asemenea, satul este un loc des umblat de fiare sălbatice, din câte am văzut. Engenthal (sau Mighindoala) este unul din satele pe care vrem să le investigăm. Eu clar vreau să mă întorc cu prima ocazie, căci aici am simțit pe viu senzația pe care am avut-o când am citit „Prăbușirea Casei Usher” a lui Edgar Allan Poe. 

Update #1 - o întâlnire cu artistul Sorin Tara (von Neudorf)

Am reușit să luam legătura cu o persoană importantă din acest film documentar. Tara este artistul care a concesionat biserica săsească și alte case din satul părăsit Engenthal/Mighindoala. În urma discuțiilor cu el am aflat noi detalii cu privire la evoluția restaurării bisericii. Se pare că el este singurul care mai locuiește în sat, ultimul locuitor murind de bătrânețe. Ne-a vorbit de cât de blestemat e locul ăla, de oamenii care s-au mutat în satele vecine și unde îi putem găsi, de traiul greu de-acolo, de contribuția impresionantă pe care a adus-o pentru restaurarea bisericii și de dorința de a-și termina proiectul artistic, acela de a picta interiorul clădirii de cult cu scene din istoria sașilor din Transilvania. 

Despre mine

Salut! Mă numesc Alex Iacob și sunt explorator urban. Sunt student la Jurnalism și una dintre pasiunile mele este fotografia. Am realizat în București o serie de documentări foto și o arhivare a majoritatea imobilelor părăsite considerate monumente istorice. Am explorat, de asemenea, hoteluri, conace, spitale, fabrici, centre sportive, turnuri, buncăre și tuneluri. Toate aceste obiective abandonate au fost interesul și pasiunea mea. Cu o cercetare aprigă descopeream deseori istorii necunoscute care învăluiau aceste clădiri, iar articolele mele de pe blog au ajuns sursă de inspirație pentru unii. Astfel, câteva dintre aceste clădiri părăsite au găzduit ulterior diverse expoziții de artă, în timp ce altele se află în curs de restaurare. 

Miza principală a acestui proiect a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la existența unor valori culturale și arhitecturale aflate în pragul distrugerii. 

Despre proiect

În urmă cu câteva luni am aflat de existența unor sate părăsite din inima Transilvaniei. Conform noilor recensăminte, unele sate din județul Sibiu au opt, patru sau chiar 2 localnici, în timp ce alte sate sunt aproape șterse de pe hartă. Am făcut traseul, le-am bifat pe cele mai abandonate și am căutat orice informație despre ele. Proiectul presupune explorarea acestor sate adunate câte două sau trei în jurul comunei. Împreună cu echipa mea vreau să realizez un film documentar prin care să aduc la cunoștința publicului starea actuală a unor zone culturale din Transilvania. Așa ceva nu a mai fost făcut. Multe biserici fortificate din secolul al XVI-lea au fost distruse de timp sau vandalism, dar foarte puține imagini au ilustrat schimbările. Cred că este momentul ca aceste sate și monumente să intre în sfera de interes național, iar Transilvania să nu ajungă doar un ținut peticit cu atracții turistice precum Sibiu, Sighișoara, Brașov etc.

În drumul nostru din această iarnă vom explora împrejurimile comunei Șeica Mare. Aici se află câteva sate pierdute în timp și populate de o mână de oameni, fapt pentru care vom face un documentar cu caracter etnografic. De exemplu, în Mighindoala (sat menționat pentru prima oară în 1381) mai locuiește doar artistul Sorin Tara (von Neudorf). Aici el a concesionat biserica săsească, veche din sec. al XV-lea, și a încercat să o restaureze și s-o picteze pe interior cu scene din istoria sașilor din Transilvania. Tara va fi ghidul nostru prin aceste locuri, despre care spune că sunt blestemate. 

Aceasta va fi prima fază a proiectului, urmând ca în primăvară să dau târcoale altor comune învecinate aflate în aceeași stare.

Primul film documentar despre satele din comuna Șeica Mare, va fi proiectat în luna ianuarie a lui 2014 într-un palat gol și nerestaurat din București. Vreau să fac tot posibilul ca acea seară să devină pentru toți cei prezenți o fereastră către realitatea acestor sate. După premiera filmului va urma o petrecere privată în cadrul căreia va fi prezentă pe scenă o trupă cunoscută. 

Echipa mea

Ioan George Pancencu este student la Universitatea de Arte, secția Scenografie. Îi place să facă muzică, să picteze și să scrie poezii. George a realizat decorul evenimentului artistic „Feel the Vibe” care a avut loc în Club Fabrica din București și a colaborat ca voluntar la „STREET DELIVERY” NR 7 în cadrul proiectului urban de arhitectură și arte. De asemenea, a fost scenograf la scurtmetrajul „Ce să-i spun?”(2013) în regia Maria Radu, cât și art director în cadrul lungmetrajului „Dormi. Trezește-te” în regia lui Andrei Ștefanescu.  

Robert Casmirovici a terminat Liceul de Arte Plastice și Vizuale „Nicolae Tonitza”, secţia Animaţie și Desen Animat și este unul dintre cei mai mari devoratori de filme horror, asta pe lângă activitatea pe care o are pe blogul lui de poezii. A lucrat la trei proiecte cinematografice: ca grip şi dolly grip în „Floare de mai”, scurtmetraj independent înscris la Cannes; ca asistent scenograf în „Ce să-i spun”, un scurtmetraj alb-negru; și ca actor în rolul principal din „The Life of a Clown”, un scurtmetraj interactiv.

Trebuie menționat că livrările recompenselor pot suferi o mică întârziere de maxim o lună. De asemenea, încă nu am stabilit niciun contact cu respectiva trupă care va cânta la petrecerea privată. Însă vă voi ține la curent cu ce se întâmplă și voi face update-uri pe măsură ce campania evoluează. 

Despre cum poți contribui

Pentru parcurgerea acestor pași este nevoie de minim 1500 euro, bani investiți în aparatură și echipamente, dar și în alte necesități ale drumului. Poți contribui la realizarea proiectului, prin care voi împărtăși întreaga experiență dintr-o Transilvanie mai puțin umblată. 

Mai înainte să deschidem ochii altora, noi trebuie să înțelegem lipsurile reale ale acestor sate. 

Implică-te și contribuie la realizarea acestui proiect!